duminică, 28 noiembrie 2010

N O D


Expoziţia „Nod” reprezintă o petiţie în forma sa interpretativă, un context prin care artiştii şi publicul comunică la nivel superior, prin revelaţii şi angoase. Se vorbeşte deseori despre zidul imaginar dintre creaţie şi reflexia ei, dintre creator şi consumator prin prisma subiectivităţii propriei fiinţe. Ori însuşi termenul de consumator cultural denotă chiar demitizarea frumosului, aducându-l la rang de produs, în perisabilitate. De aceea, actul artistic are responsabilitatea unui psiholog cultural, îndeamnă la comuniune prin propria-i devenire,  într-o călătorie în care artistul i se alătură suferindului. Mircea Eliade spunea că fiecare om are un înger care geme închis în întunericul sufletului şi care, numai rareori, izbuteşte să-şi ia zborul. Iar arta în sine, prin exteriorizarea lipsită de complexul singurătăţii, îndeamnă sufletul la eliberare.   
 Tema nod semnifică uniunea ideilor, îmbinarea armonioasă a culorilor, relaţia ancestrală dintre daltă şi lemn. Într-un nod spiritual, timpul şi spaţiul capătă transfigurări ireversibile, intră sub incidenţa sacralităţii, devenind soclurile pe care arta îşi poate contura viziunea, o viziune a libertăţii. Nodul poate fi privit precum o moleculă de ADN, o spirală în continuă rotaţie, prin care se converg sufletele şi materia, raţiunea şi simţirea. Aici, trecutul şi viitorul au un interlocutor impulsiv, contemporaneitatea, iar forţa sa de strângere devine apăsătoare, ameninţătoare. Prin artă, prin cultură ca formă de căutare a sinelui, acel nod poate deveni închiderea care se deschide, precum spunea Noica. Poate părea paradoxal ca un nod, un punct maxim de limitare, de delimitare, poate angrena atâta optimism, pentru că printre firele contemporane putem insera valori universale, culori de toamnă sau de primăvară, nuditatea pură a mecanismului remarcabil care este corpul uman. 
 Prin această expoziţie, artiştii s-au angrenat în a concepe un punct de legătură între ante şi post existenţă, un act constitutiv prin care se declară liberă explorarea sensurilor creaţiei artistice.

Dan Tudor Ciuculescu

Nod_ARTDENDUM

Aproape 100 de plasticieni timişoreni spun da unui demers plastic de amploare. Este vorba despre o expoziţie colectivă în care artiştii expozanţi şi-au pus la punct creaţiile urmând o temă comună. Lucrările lor de tapiserie, pictură, grafică ori sculptură sunt reunite sub un titlu… ofertant: „Nodul”.

http://www.analogtv.ro/2010/11/19/cauta-nod-in-arta/